
Anul acesta, conform ONU, Ziua Internațională a Femeii se va desfășura sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE Femeile și Fetele” (Rights. Justice. Action. For ALL Women and Girls). Această temă readuce aminte că egalitatea înseamnă acces real la oportunități, vizibilitate și susținere. S-a demonstrat că atunci când femeile au resursele necesare pentru a se dezvolta pe plan profesional, întreaga industrie are de câștigat.
Am rugat câteva femei cu care Emuge Franken a colaborat de-a lungul anilor să ne spună perspectiva lor asupra industriei. Femei care, pe lângă hobby-uri active și grija pentru familie, aduc în continuare valoare locului de muncă.
Citiți mai jos poveștile și sfaturile unor profesioniste din industrie, care își împărtășesc parcursul profesional, provocările întâmpinate și sprijinul care le-a alimentat dezvoltarea:

Povestea mea este povestea unui inginer care a devenit lider în momentul în care a început să vadă și oamenii, nu doar procesele.
Am ales sa mă specializez în comanda numerică și tot ce ține de această nișă. Am creat departamente noi, am construit echipe și am predat proiecte. Uneori m-am simțit privită cu scepticism, dar au fost oameni care au crezut în mine, care m-au învățat, m-au provocat, m-au împins să devin mai bună.
În unele momente foarte dificile am vrut să renunț, să uit de inginerie. Totuși, principiile și instinctul îmi spuneau să nu fac asta. Am înțeles că trebuie să țin pasul cu tot ce e nou în domeniul ingineriei, pe nișa CNC-comandă numerică. Am învățat singură să folosesc softuri tehnice, am citit tot ce apărea în revistele de specialitate și, cel mai important, am păstrat legătura cu alți ingineri și, treptat, am devenit vizibilă și apreciată.
„Niciodată să nu lași pe nimeni sa îți decidă soarta. Să faci tot ce ține de tine ca imaginea ta să fie cât se poate de real interpretată. Sa nu te lași descurajată și să crezi în instinctele tale. Asta e lecția mea după 35 de ani de inginerie.” em>

Tehnician Proces – Machining Division, Universal Alloy Corporation
Am ajuns să lucrez în industria aerospace din dorința de a învăța lucruri noi, concrete și de a vedea rezultate reale ale muncii mele. Mi-a plăcut mereu partea tehnică și provocările, iar în timp am descoperit că acest domeniu mi se potrivește.
Faptul că pot contribui la îmbunătățirea proceselor m-a motivat să continui și să evoluez.
Cea mai mare provocare a fost să îmi câștig încrederea într-un domeniu dominat de bărbați și să demonstrez că pot face față cerințelor tehnice. Am depășit acest obstacol prin muncă, perseverență și dorința constantă de a învăța.
„Aș sfătui pe toate femeile să aibă încredere în ele și să nu se lase descurajate de prejudecăți. Domeniul industrial are nevoie de oameni dedicați și bine pregătiți, indiferent de gen. Curajul, ambiția și dorința de a învăța pot face diferența.”

Am absolvit Facultatea de Construcții Civile și Industriale, iar la început a fost greu să găsesc un loc de muncă în domeniul meu. Oportunitatea la Emuge Franken a venit într-un moment potrivit, iar aici am aplicat și dezvoltat cunoștințele mele financiare, în import și vamă, precum și cele tehnice.
Cea mai mare provocare a fost adaptarea rapidă la un domeniu complex, pe care am depășit-o prin implicare, învățare continuă și asumarea responsabilităților, contribuind la buna funcționare a proceselor administrative și operaționale.
Lucrez strâns cu inginerii de vânzări și colegii din birou, asigurând legătura între solicitările clienților și implementarea tehnică, astfel încât sculele să fie livrate corect și la timp.
„Consider esențiale punctualitatea, eficiența și rezolvarea rapidă a sarcinilor, având ca obiectiv satisfacția clienților. Cred că domeniul industrial este pentru toată lumea, iar succesul vine prin profesionalism, competență și dedicare.” em>

Am urmat facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției și încă de atunci mi-am dat seama că aș dori sa profesez în domeniu industrial, în special pe partea de planificare a producției. Rezultatele concrete și reale mi-au consolidat, în timp, această convingere.
Cea mai mare provocare profesională a fost să mă adaptez la un mediu tehnic foarte precis și exigent, cu standarde ridicate și un ritm alert. Începutul a fost dificil, dar cu trecerea timpului, cu perseverență, muncă și cu ajutorul echipei totul a prins formă.
Personal, m-am confruntat cu multe situații în care au apărut greșeli, însă prin consecvență și dorința de a reuși am depășit barierele, ajungând să mă pot implica în proiecte din ce în ce mai complexe. Această industrie înseamnă oameni care lucrează împreună, așadar, comunicarea și integrarea în echipă sunt esențiale pentru a atinge performanțe reale.
„Sfatul meu este ca toate femeile/fetele care își doresc o carieră în domeniul industrial să aibă încredere în ele și să încerce, în ciuda stereotipurilor. Acest domeniu oferă multe oportunități de dezvoltare, dar dedicarea și implicarea sunt cruciale când vine vorba de începerea unei astfel de cariere. Este important să fie curioase, să nu renunțe, să fie disciplinate, iar atunci când se confruntă cu bariere, să nu ezite să ceară sprijin. ” em>

Inițial am fost orientată spre geografie – ghid turistic, dar fiindcă planurile nu au mers cum am preconizat, m-am reorientat spre partea tehnică. Am considerat că în acest domeniu apare tot timpul ceva nou, iar acest lucru s-a dovedit adevărat în facultate și prin experiențele avute la locurile de muncă.
Una dintre provocările domeniului aerospațial este că trebuie respectate și implementate toate procesele astfel încât să poți manufactura piese. Am depășit aceasta provocare prin perseverență, dorința de a învăța, dar și prin colaborarea și sprijinul colegilor mai experimentați.
În domeniul industrial, pe lângă responsabilitate, seriozitate și profesionalism, consider că sunt necesare perseverența, adaptabilitatea, atenția la detalii, bune abilități de comunicare, capacitatea de a lua decizii corecte și rapide și încrederea în forțele proprii. Pe lângă partea tehnică, contează mult și conexiunea umană.
Cred că fiecare coleg, indiferent de poziția sau natura funcției pe care o are în cadrul companiei, are un rol important, iar munca în echipă, respectul, sprijinul reciproc și comunicarea pun lucrurile în mișcare.
„Le doresc tinerelor femei să aibă încredere în ele, să își asculte intuiția, să nu se lase limitate de prejudecăți și să aibă curaj.” em>